Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă – Arsenie Boca

duminică, 17 septembrie 2017

{ Bread for the Journey }


Psalmul 116

1. Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele;
2. Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

duminică, 3 septembrie 2017

{ Bread for the Journey }


Psalmul 26

1. Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?
2. Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?
3. Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca să mănânce trupul meu;
4. Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut.
5. De s-ar rîndui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea.
6. De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc.
7. Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
8. Ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez locaşul Lui.
9. Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui;
10. Pe piatră m-a înălţat. Şi acum iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei.
11. Înconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui jertfă de laudă. Îl voi lăuda şi voi cânta Domnului.
12. Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă.
13. Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta.
14. Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău;
15. Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu.
16. Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat.
17. Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta şi mă îndreptează pe cărarea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei.
18. Nu mă da pe mine pe mâna celor ce mă necăjesc, că s-au ridicat împotriva mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sieşi.
19. Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii.
20. Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul.

{ Friday Flowers }


In fiecare zi de vineri, bloggerii posteaza pe blogul lor o fotografie proprie cu buchete sau doar o singura floare. Cu siguranta "este voie" sa scrii si ceva pe langa aceasta fotografie, insa nu obligatoriu.
 Daca doriti sa participati (oricine are un blog poate participa) lasati numele vostru si un link catre postarea voastra la comentarii.

Un sfarsit de saptamana agreabil !

 Ana

duminică, 27 august 2017

Rugăciuni pentru vindecarea de cancer, către icoana Maica Domnului „Pantanassa”


Rugăciunea întâi către Maica Domnului

 Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 Rugăciunea a doua

 O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

duminică, 20 august 2017

{ Bread for the Journey }



Rugăciune către Maica Domnului:

Nepătată, neîntinată, fără prihană, Preacurată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână, care pe Dumnezeu-Cuvântul, prin preaslăvită naşterea ta cu oamenii L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cereşti ai împreunat-o; ceea ce eşti singură nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiți ajutătoare; grabnică folositoare celor ce aleargă la tine şi tuturor creştinilor scăpare; nu te scârbi de mine, cel păcătos şi întinat, care cu urâte gânduri şi cu cuvinte şi cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut, şi prin lenea dulceților vieții cu voia rob m-am făcut; ci, ca ceea ce eşti Maica iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni, milostiveşte-te spre mine, păcătosul şi întinatul, şi primeşte rugăciunea mea, ce se aduce ție din buze necurate; iar pe Fiul tău şi Stăpânul nostru şi Domnul cu îndrăznirea ta ca o Maică cuprinzându-L, roagă-L să-mi deschidă şi mie milostivirile cele iubitoare de oameni ale bunătății Sale! Şi trecând greşelile mele cele nenumărate, să mă întoarcă la pocăință şi lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate. Şi fii lângă mine pururea ca o milostivă, milosârdă şi iubitoare de bine. Întru această viață de acum, caldă folositoare şi ajutătoare, năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi la pocăință îndreptându-mă. Şi în vremea ieşirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli departe de acesta izgonindu-le. Şi în ziua înfricoşătoarei judecăți de chinurile cele veşnice izbăvindu-mă şi slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru moştenitor pe mine arătându-mă. Pe care să o şi dobândesc, Stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu, Născătoare, prin mijlocirea şi sprijinul tău. Cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viață făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin!

{ Friday Flowers }



de la o eleva draga!

 Manastirea Agapia


In fiecare zi de vineri, bloggerii posteaza pe blogul lor o fotografie proprie cu buchete sau doar o singura floare. Cu siguranta "este voie" sa scrii si ceva pe langa aceasta fotografie, insa nu obligatoriu. Daca doriti sa participati (oricine are un blog poate participa) lasati numele vostru si un link catre postarea voastra la comentarii.

Un sfarsit de saptamana agreabil !

 Ana

marți, 15 august 2017

Rugăciune către Maica Domnului a părintelui Sofian Boghiu



„Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care ai adus pe pamant Lumina intregii zidiri, lumineaza intunericul mintii si al inimilor noastre, ca sa ne cunoastem pacatele, sa ne caim pentru ele, si sa nu le mai savarsim! Maica Domnului – simbolul Bisericii, Tu, care ai nascut cu trup pe Imparatul pacii, sadeste in noi pacea Fiului Tau si goneste din sufletele noastre viforul patimilor.
 Tu, care esti izvor nesecat de vindecari, tamaduieste neputintele noastre si ne alina durerile, ca toate le poti cate le voiesti, ca o Maica a Celui Atotputernic.
Amin.”
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...