Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă – Arsenie Boca

duminică, 16 iulie 2017

{ Bread for the Journey }



Ziua de pomenire a acestei icoane: 1 Octombrie

 Stăpână Preabinecuvântată, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut mai presus de cuvânt pe Dumnezeu-Cuvântul spre mântuirea noastră şi darul Lui mai presus decât toţi din belşug l-ai primit, ceea ce eşti o mare de daruri dumnezeieşti şi râu de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea ta tuturor celor ce cu credinţă aleargă la tine! Căzând la icoana ta cea de minuni făcătoare, ne rugăm ţie, întru tot înduratei Maici a Stăpânului Celui iubitor de oameni: revarsă asupra noastră, Stăpână, prea bogate milele tale şi cererile noastre cele aduse ţie, celei Grabnic Ascultătoare, grăbeşte a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere şi mântuire.
 Cercetează-ne, preabună, pre noi robii tăi, cu darul tău, şi dă celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi, celor robiţi slobozire, şi mângâie pe toţi cei ce pătimesc în felurite chipuri. Izbăveşte, Atotmilostivă Stăpână, toate oraşele, satele și ţara aceasta, de cutremur, de vătămare, de potop, de foc, de sabie şi de alte pedepse vremelnice şi veşnice, şi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, întorcând mânia lui Dumnezeu prin mijlocirea ta cea de Maică. Şi slobozeşte pre robii tăi (numele) şi mă slobozeşte pre mine robul tău (numele) de toată boala sufletească, de năvălirea patimilor şi de căderea în păcat, ca fără împiedicare întru dreapta credinţă trăind veacul acesta, să ne învrednicim şi în cel viitor de bunătăţile cele veşnice, cu harul şi cu iubirea de oameni a Fiului şi Dumnezeului Tău, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Prea Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. ***

Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultatoare de la Manastirea Dochiariu, Gorgoepicousa Icoana Maicii Domnului numita “Gorgoepicusa”, adica “Grabnic Ascultatoarea”, este o icoana facatoare de minuni pastrata in Manastirea Dochiariu, in Sfantul Munte Athos, Grecia. Aceasta icoana este una dintre cele mai iubite si renumite icoane ale Maicii Domnului, din intreg Sfantul Munte. Icoana este zugravita in fresca, pe exteriorul peretelui estic al trapezei, iar trapeza se afla in partea stanga a intrarii in curtea manastirii Dochiariu. Este cinstita in mod deosebit pe 1 octombrie.

 In anul 1664, calugarul Nil, care se ocupa cu trapeza si care trecea adesea prin fata sfintei icoane, tinand in mana o lumanare mare, de folos in treburile sale din trapeza, a auzit o voce spunandu-i: “Nu mai trece pe aici cu lumanarea aprinsa, care atata fum imi lasa pe icoana.” Neilos nu a acordat prea multa atentie vocii, insa aceasta s-a auzit din nou, de asta data pedepsindu-l cu orbirea. Toti fratii din manastire au inceput sa aiba mare evlavie la aceasta sfanta icoana, punand sub ea un vas pentru ca trapezarul sa arda mereu putina tamaie, in cinstea Maicii Domnului. Icoana Maicii Domnului “Grabnic Ascultatoare” de la Manastirea Dochiariu In legatura cu aceasta icoana a Maicii Domnul, din vechime, ni s-a pastrat marturisita urmatoarea minune. In anul 1664, calugarul Nil, avand ascultarea la trapeza manastirii, obisnuia sa vina de la bucatarie tinand in mana o faclie aprinsa. Faclia, precum era in vreme, fiind unsa cu smoala, scotea un fum negru si innecacios. Zilnic, in drum spre sala de mese, calugarul Nil trecea pe langa o icoana a Maicii Domnului, zugravita in fresca, pe unul dintre peretii exteriori ai trapezei. Intr-o zi, calugarul a auzit o voce zicand: “Calugare, nu mai trece pe aici, cu lumanarea aprinsa, care atata fum imi lasa pe icoana.” Nepricepand cuvantul, ori crezand ca este vreo gluma facauta de vreun frate, calugarul si-a vazut mai departe de treaba lui. La scurt timp insa, el auzi iarasi vocea aceea, in acelasi loc, zicand: “Monahule nesimtitor, cat ai sa mai necinstesti icoana mea?” Pe loc, calugarul a ramas orb. Abia atunci a inteles calugarul acela ca Maica Domnului ii vorbise, ca una ce rabda zilnic fumul cel negru si innecacios ce iesea din faclia lui. Dupa aceasta intamplare, parintii au asezat sub icoana un vas pentru ars tamaia, astfel incat trapezarul sa cinsteasca tot timpul pe Maica Domnului. Calugarul orb, Nil, isi petrecea tot timpul sau intr-o strana, in fata icoanei, rugandu-se acesteia spre a-l ierta si vindeca. Maica Domnului s-a aratat drept mijlocitoare a rugaciunilor calugarilor, care au dus la vindecarea orbului. Maica Domnului a spus calugarilor ca ea este cea care le inalta rugaciunile la Dumnezeu, de aceea si numele ei este “Gorgoepikousa”, adica “Grabnic Ajutatoare”. Dupa multa pocainta, inaintea icoanei Maicii Domnului, calugarul Nil a auzit din nou vocea cea minunate, zicand: “Monahule, rugaciunile tale au fost primite. Esti iertat si vei vedea din nou. Spune-le parintilor si fratilor care se nevoiesc aici ca Eu sunt Maica lui Dumnezeu Cuvantul, a doua dupa Dumnezeu, ocrotitoarea Sfintei Manastirii acesteia, a Arhanghelilor si a Sfantului Ierarh Nicolae. Sa vina catre mine in orice nevoie si-i voi asculta pe ei, si pe orice crestin ortodox ce va veni catre mine cu evlavie, caci eu sunt Grabnic Ascultatoare – Gorgoepikousa.” Dupa aceasta intamplare, parintii manastirii Dochiariu au blocat culoarul acela, asa incat nimeni sa nu mai treaca pe acolo, ci fiecare sa poata sta sa se roage in fata sfintei icoane. Mai tarziu, parintii au construit un paraclis in cinstea icoanei Maicii Domnului “Grabnic Ascultatoarea”, in care au asezat o copie a frescei, ferecata in aur si argint. In fata acestei icoane se canta zilnic Paraclisul Maicii Domnului. Maicii Domnului “Grabnic Ascultatoarea” este un izvor neincetat de mangaieri si tamaduiri, ea fiind cinstita in intreaga lume, mai ales ca ocrotitoare a familiilor crestine si, in mod special, ca ajutatoare pentru femeile care nu pot naste prunci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...